Dintr-un anumit punct de vedere, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat abia în 1974. Povestea soldatului care a luptat încă 30 de ani după terminarea oficială a războiului

Pacea a venit în lume odată cu capitularea Japoniei pe 2 septembrie 1945. Excepţia o face un om, pentru care Al Doilea Război Mondial s-a terminat în 1974.

La 10 ore după atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, Japonia a atacat Insulele Filipine. Era o ţintă relativ uşoară şi reprezenta un punct strategic şi economic ideal pentru imperiul japonez în devenire, scrie War History Online.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

Era o mică/mare problemă. Filipine este formată din peste 7.000 de insule. Capturarea câtorva nu însemna capturarea tuturor. Desigur, americanii, deşi loviţi după atacul de la Pearl Harbor, controlau insulele şi nu cedau fără luptă.

Aici intră în scenă personajul principal, pe nume Hiroo Onoda. Născut în Kamekawa, pe 19 martie 1922, într-o familie de samurai, cariera sa militară era stabilită înainte de naştere. La 18 ani, s-a înrolat în infanteria armatei japoneze. A fost trimis la Şcoala Nakano, unde a fost pregătit ca ofiţer de informaţii şi comando.

Pe 26 decembrie 1944, a fost trimis pe Insula Lubang în Filipine pentru a se alătura Brigăzii Sugi. Deşi este o mică insulă, poziţia la circa 100 de kilometri de capitala Manila o face un punct strategic important.

Misiunea lui Onoda implica tactici de gherilă: să facă orice îi stă în putinţă să oprească avansarea americanilor şi, de asemenea, să nu moară. Totuşi, atunci când americanii s-au întors, au capturat cu uşurinţă această insulă, pe 28 februarie 1945.

Deşi restul brigăzii s-a predat, Onoda şi alţi trei nu au renunţat la luptă. A fost promovat la rangul de locotenent şi a condus mica echipă de 4 oameni. Acesta a ordonat retragerea în munţi.

Sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial nu a însemnat şi sfârşitul războiului lor

În august 1945, Hiroshima şi Nagasaki au fost bombardate nuclear, dar aceştia au rămas pe poziţii. Japonia a capitulat următoarea lună, dar cei patru nu au luat exemplu. Nici nu cunoşteau acest lucru din surse japoneze, ci doar din fluturaşele aruncate de americani din avion. În mod natural, aceştia nu au crezut, fiind convinşi că este o încercare de a-i face să renunţe.

Desigur, la sfârşitul aceluiaşi an au aflat şi din sursele japoneze, cu fluturaşe aruncate din aer de aviaţia Japoniei; dar tot nu au capitulat, crezând în continuare că este o informaţie falsă.

Oamenii au supravieţuit mâncând nuci de cocos, banane, animale furate şi înnoptat ocazional în oraşe şi sate. În septembrie 1949, Akatsu, unul dintre soldaţii în subordine, s-a săturat şi s-a predat filipinezilor.

De teamă că au fost compromişi, cei trei rămaşi s-au retras şi mai adânc în munţi pentru a continua misiunea originală de sabotare. A existat un număr de conflicte cu autorităţile locale şi cu civili, în mare parte fermieri care, desigur, nu doreau să le ofere de mâncare. Pe măsură ce victimele deveneau din ce în ce mai multe, vânătoarea de japonezi s-a intensificat. Pentru cei trei, era dovadă că războiul încă era în desfăşurare (altfel, după ei, li s-ar fi permis să omoare în voie, fără repercusiuni).

Guvernul japonez a mai avut o campanie de informare a celor trei în anul 1952 – de data aceasta cu imagini ale familiilor soldaţilor. Onoda a ajuns din nou la concluzia că este o capcană.

În 1953, cei trei au avut un conflict armat cu nişte pescari, iar Shimada, unul dintre soldaţii japonezi, a fost rănit în picior. A supravieţuit, dar a fost omorât într-un alt conflict în 1954. Un incident similar a avut loc în 1972, când Kozuka, ultimul om din subordinea lui Onoda, a fost omorât.

În următorii doi ani, filipinezii au continuat să se confrunte cu Onoda, în timp ce guvernul japonez a continuat să-şi ceară scuze. Mai mult, după moartea lui Kozuka, japonezii au continuat campania de aducere înapoi a soldatului. Au aruncat din avion ziare, scrisori personale de la membrii familiei şi de la membrii decedaţi, dar Onoda tot nu a crezut.

„De ce ar fi nevoie? De ordinul direct al comandantului meu”

Totul părea în zadar, până când un aventurier, pe nume Norio Suzuki, a dorit să-l întâlnească pe ofiţer şi să-l ducă înapoi acasă. Suzuki l-a întâlnit, dar Onoda tot a refuzat să se predea. „De ce ar fi nevoie?”, a întrebat Suzuki. „De ordinul direct de la comandantul meu”, a răspuns soldatul.

Astfel, Suzuki s-a întors în Japonia şi l-a găsit pe maiorul Yoshimi Taniguchi. Acesta a zburat în Lubang şi l-a eliberat pe Onoda din îndatoriri pe 29 martie 1974, la 29 de ani după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Încântat că pleacă, preşedintele filipinez de la acea vreme, Ferdinand Marcos, l-a iertat pe Onoda pentru crimele comise.

Onoda s-a întors în Japonia şi a creat o şcoală de supravieţuire pentru copii, sperând că antrenamentele stabilite de fostul ofiţer îi va face mai duri. A murit pe 16 ianuarie 2014.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cele mai crunte genociduri ale Japoniei din Al Doilea Război Mondial. Într-un hotel au făcut centru pentru violuri. ”Dacă nu decapitam pe cineva, nu mă simţeam bine. Fizic, aveam nevoie să mă reîmprospătez”

Operaţiunea ”Magic Carpet” din Al Doilea Război Mondial sau coşmarul logistic de a duce acasă 8 milioane de băieţi

Ultimul Shogun şi primele focuri ale Războiului Boshin care au schimbat cursul istoriei Japoniei

Trenul de lux din Orientul Îndepărtat care a justificat o ocupaţie brutală a japonezilor şi a contribuit la moartea a milioane de oameni